LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

ESEU- Ana Dobre: „Formele realului“

Timpul în care ni-i dat să trăim îţi provoacă nu de puţine ori senzaţia respingerii. Un evazionism, altădată incriminat, te poate salva. Simţi nevoia să te retragi pentru a salva ceva greu de definit, pentru a te salva. Sensul retragerii este o chestiune de opţiune personală. O retragere în/din spaţiu, într-un timp virtual, mitic. Retragerea este în interior, iar aspiraţia poate conduce spre o existenţă primară, spre o lume a originilor spre care cândva aspirase Ştefan Augustin Doinaş, trăitor într-o lume la fel de anormală ca a noastră: „La Polul Nord, aproape de osia furtunii…/Acolo vom ajunge într-un târziu la vamă…/ La cea din urmă poartă pustie, fără plante/Vom arunca veşmântul şi vom planta subţiri,…/ un arc cu struguri negri, ambiţioşi şi goi…/Şi în această noapte dispreţuind şi bezna/ şi clima-nfumurată, vrăjită de ninsori,/ frunza va strânge şoldul, arcul va bate glezna/ iar vântul va fi roşu şi limpezit în zori”.

Înapoi în timp este retragerea care ne fură nu dintr-un paseism exagerat, ci dintr-un dorit sentiment de securitate. Credem că ştim ce ne trebuie pentru a ne împlini cu şansele acelui timp, deşi Ecleziastul nu ne îndeamnă la optimism: Nimic nu e nou sub soare, ce a fost va mai fi, iar ce este a mai fost. Lăsaţi orice speranţă, voi cei care intraţi aici a lui Dante, scris cu litere de foc la intrarea în Infern, ar putea echivala cu îndemnul de a abandona orice iluzie şi de a accepta răul social fără a uita amărăciunea lui Mihai Eminescu potrivit căruia răul a supravieţuit în toate societăţile. Sâmburele lumii este răul, nu binele. Teoria eminesciană a răului este, cred, valabilă. >>>>

septembrie 21, 2008 - Posted by ARP | noutati