Artur Silvestri la Gaudeamus Timişoara
Mariana Brăescu Silvestri
Ion Marin Almăjan
Adrian Dinu Rachieru
Veronica Balaj
Mariana Gurza
Florin Contrea
* * * *
ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRTILE SALE
• “REVOLTA 
FONDULUI NECONSUMAT. Cazul Zaharia
Stancu”
• “RADIOGRAFIA SPIRITULUI CREOL. Cazul Miron Radu Paraschivescu”
La TÂRGUL DE CARTE „CARAVANA GAUDEAMUS – CARTE DE INVĂŢĂTURĂ”
5 – 9 mai 2010, Timişoara
* * * *
Mariana Brăescu Silvestri
Bună ziua şi bine aţi venit. Aş putea să spun aşa, 
cum a spus cineva astăzi, “Artur Silvestri este la Timişoara”. Eu sunt Mariana Brăescu 
Silvestri şi sunt doar cea care anunţă acest lucru pentru că de când el a dispărut din această lume misiunea mea aceasta este: să fac să ajungă scrisul lui, cărţile lui, ideile lui, fapta lui către cei cărora el le-a dedicat: cititorii, publicul.
Suntem deci la Timişoara la Târgul de carte Gaudeamus după ce am fost la Cluj, după ce prin târgurile de carte importante din Bucureşti am mijlocit întâlnirea publicului cu cărţile lui Artur Silvestri. A plecat dintre noi brusc, doar la cincizecişicinci de ani în urmă cu aproape un an şi jumătate lăsând aproape fără stăpân o asociaţie, foarte multe reviste online, edituri, mişcări importante culturale pe care le iniţiase. Pentru 
Artur Silvestri cel mai important lucru a fost cartea, scrisul. Aş vrea să citez ca să ne fie mai uşor şi mai aproape cuvintele lui: “Pentru 
mine, care trăiesc numai ca să scriu, toate aceste simţăminte se răsfrâng în năzuinţa de a mai face să existe încă o carte şi încă una, şi încă una. Iar faptul însuşi că acestea se nasc echivalează cu încredinţarea unei datorii ce s-a îndeplinit în felul ei, oricât de puţin semnificativă, căci important ar fi, până la urmă, că ele vor exista. Şi mai mult ca sigur că vor face bine cuiva, cândva, într-un loc oarecare de pe Pământ.”
Aceasta era ideea lui Artur despre carte. Cărţile nu sunt scrise pentru orgoliul cuiva ci pentru nevoia de dăruire şi mai ales pentru nevoia celor cărora li se adresează cărţile. Din care cauză, consider misiunea mea cea mai importantă să aduc la lumină ceea ce el a scris. Din nefericire, 
pentru că el s-a stins atât de repede şi mai ales că s-a stins brusc, nu a ştiut şi nu am ştiut de boală decât cu optsprezece zile înainte de a muri, lucrurile au rămas neterminate, au rămas nedate la lumină şi majoritatea scrierilor lui urmează abia de acum încolo lumina tiparului. Pentru mine este o întreprindere nobilă dar este foarte grea pentru că şi eu – ca autor – ştiu că autorul este cel care îşi păstoreşte cel mai bine scrierile până a le vedea la lumină. Nu am crezut niciodată că eu voi fi editorul cărţilor lui – el a fost întotdeauna cel care a fost editorul cărţilor altora, inclusiv al cărţilor mele şi iată-mă dintr-o dată în situaţia că eu trebuie să fac acest lucru. >>>>
George Popa: „Trebuie canonizat Eminescu?“
Cine n-are nimic sfânt,
N-aibă loc pe-acest pământ.
Cântec popular
Un grup de intelectuali din Cluj – cu înaltă intenţie – a propus canonizarea lui Eminescu. Cum era de aşteptat, a apărut reacţia critică a tot justiţiară : Eminescu nu poate fi sanctificat, pentru că a „trăit în concubinaj, a fumat şi a fost sifilitic”, ultima afirmaţie fiind gratuită.
„Mulţi vor să fie văzuţi, dar ei nu văd lumina”, afirmă Giordano Bruno ; orbi fiind, ei pretind totuşi că vorbesc despre lumină. Este cazul criticilor.
Totodată, pentru a fi sanctificat, s-a pus condiţia ca Eminescu să fi făcut o minune.
În cele ce urmează vom pleca de la o serie de premize pentru a încerca să limpezim această controversată problemă.
1. O idee analoagă a plecat tot din Transilvania, şi anume de la Octavian Goga, care scrie : „Dacă ar fi trăit în zbuciumatele veacuri de paroxism religios, Eminescu ar fi fost beatificat”. În cadrul aceleaşi viziuni, I. L. Caragiale afirmă : „Eminescu arăta ca un sfânt tânăr coborât dintr-o icoană”; Tudor Arghezi . „Eminescu este sfântul preacurat al ghiersului românesc”. Iar Zvetlana Paleologu-Matta îşi încheie inspirata carte – Eminescu sau abisul ontologic – în două cuvinte :”sfântul Eminescu.” >>>>
Ion Pachia Tatomirescu: „Un eminescolog bine temperat (cronică la cartea, „Eminescu după Eminescu“ de prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru)“
Eminescologie universitară, întâmpinare 
apolinică a fenomenului Eminescu, echilibrare între „teze“ şi „antiteze“, între „abisul“ şi „creasta“ ontologic-eminesciană etc. întâmpină Dinstinsul Receptor ce îşi focalizează lupa analizei pe noua carte semnată de prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru, Eminescu după Eminescu (2009)*, fără ca titlul „neutral“ al lucrării să permită vreun semn de „egalitate“ / „corespondenţă“, ori vreo conexiune de alt soi, în titlul lui Nicolae Iorga, Bizanţ după Bizanţ.
Din „deschiderea“ cărţii, un Argument (Con-vieţuirea cu E-minescu) grăieşte în evantai despre «complexitatea eminesciană (ce) exclude, se ştie, o unică efigie (reducţionismul romantic, de pildă)», despre «Poetul vizitat de „gânduri uriaşe“», trăind «în proiecţie cos-mică», având «instinct metafizic şi deschidere spre arhetipal», căutând «mereu nemulţumit, incapabil de a se fixa, idealitatea şi muzica-litatea» (p. 7), ori despre «fiorul cosmogonic (ce) îl împinge înspre „absolut“» (p. 8), despre faptul că «nu există un singur Eminescu» (E. Lovinescu), despre «valoarea literară a ziarismului» >>>>
Adrian Botez: „Poezia de temniţă a lui Radu Gyr“
RADU GYR – INIŢIEREA ÎNTRU MARTIRIU: ÎNTRE LUT ŞI AZUR, ÎNTRE LANŢ ŞI ARIPĂ
Radu Gyr (n. 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel – d. 29 aprilie 1975, Bucureşti, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) a fost un poet, dramaturg, eseist şi gazetar român.
S-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung, de unde şi pseudonimul literar Gyr, prin derivaţie. A fost fiul actorului craiovean Coco Demetrescu. A fost membru de seamă al Mişcării Legionare, comandant legionar şi şef al regiunii Oltenia. Conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Radu Gyr a fost autorul textului Sfântă tinereţe legionară, imnul neoficial al Mişcării Legionare, al Imnului Moţa şi Marin (dedicat lui Ion Moţa şi Vasile Marin, legionari căzuţi în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forţelor republicane), al Imnului muncitorilor legionari şi al altor lucrări dedicate Mişcării Legionare. >>>>
Mircea Micu: „Ca o stea fixă (Gheorghe Pituţ)“
Ochii săi aveau profunzimea şi melancolia catifelată a cerbilor rătăcitori prin păduri bântuite de mister. Era robust şi aparent moale în mişcări, calm ca un lac neatins de vânt, avea fibrele vii, ochii săi încordaţi ca nişte strune şi receptivi la tot ce se întâmplă în jur. E suspicios ca un preceptor financiar.
A fost pădurar-şef şi, din această zonă a vieţii sale, mai aventuroasă decât s-ar crede, are amintiri fabuloase. Poezia lui e ca o nucă rotunjită în ocrotirea cojii, ascunzând miezul cu miros dulce-amar de toamnă credincioasă coacerii sale. Era un ţăran sfânt şi nealterat.
Visul său era să aibă câteva sute de oi şi o casă zvârlită pe clinul unui deal ca o nădejde, păzită de brazi, câini credincioşi, veveriţe şi sclipirea eternă a Stelelor fixe.
În tot ce făcea avea o măsură şi un comportament de ţăran autentic. Mânca domol, mestecând rar şi metodic. Tăia carnea cu nelipsitul briceag în bucăţele savurându-le cu sfinţenie.
Perseverent ca un tren înaintând într-o singură direcţie, sufletul său era curat ca un ştergar de Paşte. Ocrotitor ca un vulture neagresiv, îşi păzea „tribul”, trei copilaşi, nevasta şi soacra înţelegătoare şi cu umor. >>>>
Const Miu: „Poetica uimirii şi estetica privirii“
Paginile care alcătuiesc volumul postum – Artur Silvestri,” Frumuserţea lumii cunoscute. Zile zile de neuitat„ –, Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2009, reprezintă „notaţiile zilnice, dintr-o agendă mică, maronie” (p. 6), socotite de către autor „l’esquisse d’un livre” – schiţa unei viitoare cărţi.
Cine parcurge paginile acestui album (aşa cum l-a 
gândit şi alcătuit Mariana Brăescu Silvestri) va putea lesne sesiza o adevărată poetică a uimirii autorului, la vederea şi revederea unei botanici şi a unei faune ştiute, care în ultimele două luni ale vieţii sale capătă dimensiuni şi culori stranii.
Bunăoară, revăzut după multă vreme, Parcul Cişmigiu pare o altfel de realitate – una ca de fotografie estompată de patina timpului. (cf. p. 36). Vegetaţia sălbatică lasă impresia de alt timp, „care să pună însăşi existenţa oraşului în paranteză” (p. 36).
De reţinut că poetica uimirii este indisolubil legată de o estetică a privirii. Aceasta este detectabilă în anumite momente ale zilei. Elocvente sunt notaţiile care poartă titlul Trandafirul roşu. Privitorul observă/ descrie cu mare atenţie fiinţarea acestei plante, care îl uimeşte, în evoluţia ei misterioasă: >>>>
Dan Brudaşcu: „Octavian Goga. Noi lămuriri“
La 1 aprilie a.c. se împlinesc 129 de ani de la naşterea lui Octavian Goga, una dintre cele mai mari şi luminoase personalităţi ale culturii şi literaturii române a primei jumătăţi a secolului XX. Există opinii potrivit cărora, dacă sec. al XIX-lea este „secolul lui Mihai Eminescu”, prima jumătate a secolului XX este, cu certitudine, dominată de personalitatea complexă a celui supranumit de contemporani „poetul pătimirii noastre”.
Cu tot acest prestigios renume, Octavian Goga[1] continuă să rămână cunoscut doar în mică măsură, întrucât exegetica şi istoria literară românească, mai ales după 1990, a considerat şi consideră[2] că nici opera, nici activitatea sa nu merită a fi aprofundate şi studiate integral.
Am încercat în mai multe lucrări ce am consacrat artei sale poetice, dar şi biografiei sale, să elimin multe dintre necunoscute, dar şi să contribui la elucidarea şi clarificarea unor aspecte inexacte, tendenţioase sau contradictorii. În două din ultimele mele cărţi, consacrate vieţii şi operei sale, şi anume: „Goga şi francmasoneria”, respectiv „Paradoxuri ale francmasoneriei”, m-am referit îndeosebi la relaţiile poetului cu francmasoneria. >>>>
Melania Cuc: „Lebăda pe asfalt“
(Poeme din volumul în lucru)
ACT DE IDENTITATE
Povestea asta ar putea fi una
Strict comercială,
Un act notarial pe care
Se văd numai stropi de cerneală.
Ar putea fi doar o veste
Cu avioane şi îngeri fără păcate
La manşă…
Nu,
Nu mi-e milă de tine,
Dar
Adevăr îţi zic,
De aici din mijlocul cântecului
Pe care
Puştiul fără glas şi fără palton,
Îl va trage după el >>>>
Adriana Weimer: „Un geniu îşi ia rămas bun (Gabriel Garcia Marquez)“
Márquez ne-a trimis ultima scrisoare din veacul lui de singuratate
Gabriel García Márquez s-a retras din viata publica din motive de sanatate: cancer limfatic. Acum, se pare ca boala s-a agravat din ce in ce mai mult. A trimis o scrisoare de ramas bun prietenilor, cititorilor si admiratorilor lui, si datorita Internetului acum este difuzata.
Va recomand s-o cititi, intrucat acest scurt text scris de catre unul dintre cei mai stralucitori latinoamericani din ultimii ani este mai mult decat miscator.
„Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata! >>>>
Traianus: „Răvaş din Basarabia“
1.***
Ciuruit mi-i trupul de cuvinte,
Sunt ogorul semănat cu răni,
Vai,sufletul liniştii mă minte
Şi-am să-l beau din aurite căni.
Cîntecul din ochii mei se pierde
Undeva în cer, de unde rar
Mai aruncă în poeţi cu verbe
Şi dispare ca un solitar.
Neamuri de cuvinte-mi bat în poartă,
Cînd prin tine dragostea îmi plimb
Şi mă rog Domnului bun din soartă
Să-mi dea veşnicie pentru-un timp. >>>>
Eugen Dorcescu: „Vechea fotografie“
VECHEA FOTOGRAFIE
I
Noapte sau
zi,
ca pe-un cosmic ecran,
norii se duc, norii
se-ntorc, frunza
coboară.
Dacă-aţi mai fi,
poate-ar mai
fi
dimineaţă şi
seară.
Poate-ar mai fi
ritmuri în timp,
drumuri în spaţiu,
poate-aş simţi
lângă negura uşii
cum vă tremură
braţul.
Totu-i la fel. Totu-i
altfel. Desăvârşit. >>>>
Al. Florin Ţene: „Poezia românească, un climat al Visării sau împăcarea cu veşnicia metaforei“
Poezia românească este, mai înainte de toate, un climat al Visării, prin aceasta înţelegându-se meditaţia, reveria, şi apoi un climat al Spiritului, al Inteligenţei al cuvântului, prin Cuvânt. Această caracteristică provine de la poezia populară care, apoi, s-a transferat şi poeziei culte. Meditaţia din cântecele populare româneşti, în special din Doine, este o frondă la raţiunea veacurilor, o mai puţină aplecare smerită de creştin extaziat de martirul lui Crist, cu toate că în fiecare cătun exista o bisericuţă. În poezia populară românească descoperim şi duioşie, înţelepciune, dar şi violenţă şi crimă.( Baladele” Toma Alimoş”,” Mioriţa,” “Meşterul Manole”, etc.). Ele, aceste balade şi altele, au servit raţiunea şi mai puţin meditaţia, artătând că dreptatea se poate face şi cu forţa, că societatea este incapabilă să reflecteze asupra propriilor margini.Pascal , arăta într-o sugestivă parabolă- dacă cel mai mare filosof se află pe o scândură deasupra unei prăpăstii, se lasă în voia imaginaţiei, oricâtă siguranţă liniştitoare i-ar oferi raţiunea. Or, ţăranul roman în secolele trecute a balansat necontenit şi până astăzi, deasupra prăpastiei, viaţa lui este, încă, clipa permanetizată a saltului la antipozi. >>>>
Elena Rodica Lupu: Poezii (selecţii din volumul „CU IN-CE-TI-NI-TO-RUL“)
ANOTIMPUL PLOILOR
Nimic nu va rămâne verde
Rugina croşetând uşor
Ne-a amintit că ne vom pierde
În anotimpul ploilor.
Şi ezitând printre grilaje
Privind cum cad pumnale lungi,
Sub kilometri de bandaje
Vom plânge-n hohote prelungi.
Şi va părea absurd şi tandru
Când vom primi din cer bătaie
Sub soarele bătrân scafandru
Al animalelor de ploaie.
Ne vom privi printre lentile,
Ca-ntr-un acvariu-n contemplare,
Tot aştepând să treacă zile,
Sub solzi de vis şi disperare. >>>>
Dan Brudaşcu: „Poeţii ardeleni şi literatura universală“
De-a lungul timpului au fost nenumărate vocile care, justificat sau nu, au încercat să sublinieze superioritatea scrisului ardelean în comparaţie cu al autorilor din alte zone geografice ale ţării. Au existat, totodată, voci care au susţinut inclusiv originea ardeleană a unora dintre marii creatori ai României: Eminescu, Creangă, dar şi alţii. Astfel, cercetătorul şi istoricul literar clujean Teodor TANCO aduce dovezi, greu de nebăgat în seamă, care demonstrează originea transilvană a lui Ion CREANGĂ[1].
Noi înşine, într-un studiu mai vechi, publicat într-o primă variantă în 1990, am adus argumente suplimentare privind posibila origine transilvană a înaintaşilor Poetului nostru Naţional Mihai Eminescu[2].
Desigur, există multe alte articole, eseuri sau studii consacrate acestui subiect, care nu urmăresc întreţinerea unei dispute stupide sau susţinerea vreunei priorităţi artificiale. >>>>
Petre Bucinschi: Fragment din romanul „Cocoşatul din Muzeu“
După moartea bunicii am rămas singur pe lume fără nici un fel de rudă, terminasem Institutul de Artă, secţia de Istoria Artelor, apoi am predat ca profesor la Universitate, însă m-am retras, trăiam senzaţia ochilor curioşi, iscoditori şi răutăcioşi ai studentelor aţintiţi asupra mea, am ales să fiu ghid în Muzeul de Artă. Doar aici mă simt în largul meu, printre tablourile marilor maeştri unde îmi continui studiul, deoarece îmi pregătesc teza de doctorat, tematica aleasă, nudul feminin, a ajuns o obsesie ce se adaugă celeilalte, cocoaşa. M-am născut cu scolioză structurală congenitală, în decursul anilor am fost supus mai multor intervenţii chirurgicale, însă modificarea formei fizice nu s-a produs destul de vizibil, aşa cum am crezut. La vârsta pe care o am nu se mai poate face nimic, s-a încercat tot ce era posibil din punct de vedere medical. Datorită diformităţii pe care o port ca pe o povară, femeile m-au respins din totdeauna, cu excepţia prostituatelor, şi dintre acelea doar câteva. Cu ochi mari, pătrunzători, Seec încerca să-i citească pe chip femeii care îşi urma interesul cu şiretenie, învăţând să se umilească aparent pentru a triumfa, viaţa ei neavând o traiectorie lineară, fiind tipul femeii voluntare, întreprinzătoare, ce purta cu sine lupta pentru existenţa personajului din ea care nu îşi ascundea scopurile, viaţa ei însemnând o permanentă dedublare, puternică, părând inflexibilă, având momentele ei de îndoială. >>>>
Elisabeta Iosif: „Dorul de lumină“
PRIMĂVARĂ
Mai prinde un fulger
Din clipa stelară –
Lacrimi de nuferi
Pe bolta lunară
Solfegiul livezii –
Durerea de muguri…
Se clatină ora:
Echinocţiu în crânguri.
Fiori de lumină
O notă înclină –
Vifor de aştri
În ziua senină
Cu har o atinge
Poetul. Cu mir.
I-a dat un talant,
Cântând, „Liru-i, Lir”…. >>>>
Gabriela Petcu: „Magda Isanos, poeta care a reuşit să răspundă tristeţii cu un zâmbet etern“
DOAMNE,
N-AM ISPRĂVIT!
„Tuturor acelora care nu mă cer
şi nu mă cunosc, am vrut să le fiu
o candelă pentru mai târziu.”
Magda isanos, poeta care a reuşit să răspundă tristeţii cu un zâmbet etern
La 17 aprilie 1916, când se năştea Magda Isanos, primăvara provoca viaţa într-o lumină nouă, pregătitoare a unui drum deloc uşor, un pic perfid, cu un început şi un sfârşit marcat de cele două mari războaie care au schimbat multe convingeri existenţiale. Între acestea, un hohot de râs aducător de veselie şi nădejde. Era Duminica Tomii… ca un fel de pecete pentru viaţa puţină dar extrem de intensă a Magdei, ca un avertisment la ideea de adevăr, a venit pe lume surprinzând câte puţin din toate ce sunt pe pământ… „Adu-ţi degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu-ţi mâna ta şi o pune în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!” (Ioan 20, 26-27). >>>>
Ana Capotă: „Mircea Zaciu – Critic şi istoric literar“
Mircea Zaciu a fost profesor la Facultatea de Litere din Cluj Napoca. Cariera sa universitară se intinde pe patru decenii predând cursuri seminarii de literatura română fiind specialist in literatura sfârsitului de secol XIX-lea si prima jumătate a secolului al XX-lea. După anul 1990 se stabileste in Germania dar petrece multe perioade in tară.
A ingrijit si prefatat editii din scriitori români, clasici si contemporani a scris teatru (in colaborare) si scenarii de film. A alcătuit antologia de proză scurtă romăneasca ”Cu bilet circular”,(1974).
A coordonat seria de ,,Restituiri,, la Editura ,,Dacia”, (80 de titluri intre1972-1985). A conceput si editat volumele colective de studii ,,Ceasuri de seară cu Ion Agarbiceanu”(1982) si ,,Liviu Rebreanu dupa un veac”(1985). >>>>
Al. Florin Ţene: „Criticul de poezie un parazit al sentimentului uman?“
În general criticul de poezie a fost interesat de modul în care poetul este influenţat de mediu şi societate,dar şi de imaginile a tot cuprinzătoare care influenţează printr-un rol mediator textul,societatea şi iubitorul de poezie.
O nouă critică a poeziei determină în poezie structuri diacronice şi de respingere din partea poeţilor ,cu toate că unii exegeţi evidenţiază acest fapt ca o determinare avantajoasă între cele două domenii. Critica reprezintă în general judecătorul şi cenzorul care alege ce este bun de ce ce este rău,dar se pune întrebarea cine alege critica bună,obiectivă de cea rea şi subiectivă?Cine îi dă dreptul unui critic să dea verdicte,când istoria literaturii ne dovedeşte că s-au făcut multe greşeli în acest domeniu?
O critică a poeziei implică mai multe direcţii:valorizarea eului,lucru cel poate face doar,eventual,un psiholog;o interpretare a efectului asupra cititorului de către poezie;o taxonomizare a tipologiei individului;o analiză a postulatului că prin poezie se exprimă fiinţa umană;o receptare a poeziei ca drept capacitate de vibraţie a societăţii prin trăirile poetului,ci nu ai te înrobi,diferenţiind sensurile dintre kairos şi kronos.Primul element se referă la anularea timpului liniar şi uniform,şi evidenţiază înţelegerea timpului poetic,totodată efemer ,dar şi trainic. >>>>
-
Pentru o vizualizare mai bună, folosiţi MOZILLA FIREFOX
___________________________ DE CITIT : CREATII ŞI ANALIZE RECENTE -scriitori importanti, atitudini incendiare>>aici>>>> ___________________________Adrese de corespondenţă:
- texte despre Artur Silvestri: mariana.braescu.silvestri@gmail.com
- alte texte pentru publicat în revistele online: publicatiile.arp@gmail.com ________________________
________________________
NR. 9/2011
________________________
ISSN 1844 - 0002
________________________
____________________
Cronici literare, recenzii, comentarii despre carti semnate de autori despre care nu se scrie in presa culturala dominanta din Romania-citeste aiciARTUR SILVESTRI Director Fondator LUCEAFĂRUL ROMÂNESC
ARTUR SILVESTRI ŞI CĂRŢILE LUI - emisiune TV
______________________Despre recuperarea patrimoniului cu Mariana Brăescu - emisiune TV
______________________ATENŢIE! NOU! EMISIUNE DOCUMENTAR TV - „Asociaţia Română pentru Patrimonium - o creaţie a lui Artur Silvestri“ >>>>>
______________________ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii - film documentar>>>
______________________Remember Artur Silvestri – Noi suntem România tainică>>>>
______________________CELE MAI NOI APARIŢII EDITORIALE ARTUR SILVESTRI
„Aşa cum l-am cunoscut“.pdf>>>>
______________________
______________________
Artur Silvestri - „Fapta_culturală“.pdf>>>>
______________________
Revolta fondului neconsumat>>>>.pdf
______________________
Radiografia spiritului creol>>>>.pdf
______________________
Artur Silvestri - „Apocalypsis cum figuris“.pdf>>>>
Artur Silvestri - „Perpetuum mobile“.pdf>>>>
______________________
______________________
Sper din tot sufletul ca această carte să-şi împlinească menirea, să apropie cititorul de cărţile şi ideile sale. Să-l ajute să înţeleagă câte ceva din personalitatea, din „modelul Silvestri“ şi nu în ultimul rând, aşa cum spunea el însuşi, să-i înţeleagă „cerul sufletesc“.
Mariana Brăescu Silvestri
______________________ >>>„Artur Silvestri – Vocaţia căii singuratice“.pdf>>> ______________________-
______________________
• Cartea In memoriam ARTUR SILVESTRI- mărturii tulburătoare, prima din colecţia In memoriam Artur Silvestri. Este o carte emoţionantă, pentru că ea cuprinde... >>>>
______________________
>>>In memoriam ARTUR SILVESTRI - mărturii tulburătoare.pdf>>>
______________________
ECOURI
_______________________
______________________
• Albumul Frumuseţea lumii cunoscute - de Artur Silvestri. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.
______________________ >>>>Vizualizati aici ARTUR SILVESTRI: ,,Frumusetea lumii cunoscute”. pdf>>>>> ______________________ VOCI ŞI ATITUDINI
- Eminentul cărturar THEODOR CODREANU.
o voce profundă în exegeză românească de azi, o personalitate ce va fi preţuită mai mult în viitor decât de contemporanii neînţelegători:
”
“Alte aberaţii despre Eminescu ”>>>aici>>>
Cărturarul Nicolae Georgescu, unul dintre puţinii cercetători cu o doctrină culturală constituită, semnalează şi propune: "Actualitatea curentului cultural al haretismului" >>aici>>>
____________________
Adrian Dinu Rachieru, un istoric literar redutabil, cu opera ce se cunoaşte încă de azi şi se apreciază pe măsură, identifică şi veştejeşte pe "Detractorii lui Eminescu" >>aici>>
_____________________
Creaţii recente ale marelui scriitor Teofil Răchiţeanu, o prezenţă stranie în 
literatura română de azi, cel care a făcut din Munţii Apuseni un spaţiu mitic de însemnătatea geografiilor literare de sanctuar: "Poeme" >>> aici >>>
___________________
Neobişnuita proză scrisă de Antonia Iliescu (Belgia), unde emoţia ia forme de o putere sugestivă remarcabilă, la limita fantasticului: „Regele neaşteptatului">>aici>>>>
__________________
Eposul din prozele unei cărţi importante - "Îmi amintesc şi îmi imaginez", de Mariana Brăescu, o lume a memoriei fascinate de mituri: "Raiul pierdut">>aici>>>>
___________________
____________________________
___________________________
____________________________- Eminentul cărturar THEODOR CODREANU.
„MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ LITERARĂ“
INSCRIPŢII _______________________
Grigore Vieru: "Lucian Blaga"
Numele-acest / are ceva în el / care sună nespus de frumos / E ca şi cum / boabele copiilor semănându-se de Anul Nou / s-ar lovi de trupul unei viori. / Numele-acest / are ceva nespus de limpede-n el – / E ca şi cum / te-ai uita la o stea prin altă stea. // Numele-acest / are în el ceva ameţitor de adânc – / E ca şi cum te-ai uita / în oglinda unei fântâni / prin altă fântână. // Numele-acest / e ca streaşina casei noastre – / pe fiecare litera a lui / rândunica îşi poate clădi / cuiburi de lut: / Lucian Blaga.>>>>>
____________________________
_____________________
MIHAI CIMPOI: VATRA NOASTRĂ ARHETIPALĂToţi românii au pogorât din Maramureş, spune undeva Eminescu, pecetluind un adevăr cu aer de legendă şi totodată de realitate concretă. Dacă avea doar mărturia documentară a pogorârii lui Dragoş şi Bogdan, care se suprapun şi se identifică de altfel într-un proiect de dramă eminesciană de tinereţe (Bogdan-Dragoş), ar fi suficient pentru a ne convinge că venim dintr-acolo, dintr-un leagăn şi dintr-o matrice peste care s-a exercitat doar influenţa culturală a imperiului roman, invaziile ulterioare ale străinilor nesupunând românii ce populează aci., Maramureşul este, astfel, o cetate naturală, un simbol al rezistenţei, continuităţii şi demnităţii, un palladium al românismului originar care a ridicat blazonul nobleţei sub formă de munţi numiţi cu străvechi nume de felul Toroioaga, Peceal sau Farcău ca o adevărată armură a zeiţei Pallas Atena.. Spunea tot Eminescu, citat de Slavici, că nu există popor român, ci numai>>>>> Mihai Cimpoi
______________________
OVIDIU VUIA DESPRE EMINESCU
______________________
: Nici Kant, nici Schopenhauer, nici Vedele, nici Plotin si nici chiar marii poeti, pe care îi iubeste si din care traduce sau învata pe dinafara fragmente, de la Byron la Shakespeare, de la Schiller la Hugo, nu vor înabusi vreodata în el interesul avut, chiar gelos pentru tot ceea ce inteligenta, fantezia, afectivitatea poporului sau a putut sä creeze sau sä asimileze si sä transmita prin cuceririle întunecate si difidle ale istoriei lui. Doar astfei, îsi scrie Rosa del Conte, cu litere mari randurile: "Eminescu a ajuns sä reprezinte o sinteza si devine cea mai înalta întruchipare a inteligentei românesti". în Timpul din 8 Mai 1880 Eminescu adaogâ: "Dar o adevarata literatura trainica, care sä ne placa noua si sä fie originala si pentru altii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe traditiile, obiceiurile si istoria lui, pe geniul lui." _______________________
TEME ŞI CAMPANII
POEZII " LA STEMA " - Adrian Botez: „Neamul Metafizic“
Sfânt rob, tu ştii: prin vine curge-acelaşi sânge, Vorbeşti aceeaşi limbă – plângi aceiaşi morţi... – Aceeaşi dimineaţă pentru-amândoi se frânge: E trupul Pâinii, strai ce-i tras la sorti>>>>
======================== CENTENAR MIRCEA ELIADE(în fotografie -
un portret al savantului, opera lui Teodor Bogoi) - "Încă o seară"/un text de Paul Anghel, cenzurat acum aproape 20 de ani>>aici>>>
___________________________
PAGINI DE ISTORIE LITERARĂ OCULTATĂ- ~ "Cazul Traian Filip" de Şerban Andronescu>>aici>>
- ~Ana Blandiana, Vladimir Tismăneanu, Nicolae Manolescu - expuşi la Muzeul Comunismului / un documentar CIVIC MEDIA>>aici>>
- ~INEDIT: O convorbire dintre Traian Filip şi Al. Căprariu/1987>>aici >>
- ~Radu Mihai Crişan: "Mihai Eminescu deţinut politic?">>aici>>
